tu nu mai exişti am ţinut pumnii strânşi în tot acest răstimp atât de strânşi încât au început să sângereze ai devenit fluid te-ai diluat în beţia sângelui meu n-am avut vreme să te sorb din căuşul palmelor înainte de-a-mi da seama că timpul curge şi curge către o destinaţie de care n-am habar tu nu mai exişti decât ca o plagă profundă aici la răscrucea dintre linia destinului şi cea a iubirii imposibile din palma stânga declar că ţi-am păstrat un loc în aortă atât cât să te simt trecând prin inima mea la fiecare sistolă la fel de interzis ca-n prima zi la fel de ilicit ca-n ultima tu nu mai exişti dar te voi naşte cândva într-un vis rămas neterminat nu ești aici dar simt palmele tale uneori aprinse alteori îmbrăcate în rouă odihnindu-se pe fruntea fiecărui vers ce-așteaptă sărutul primăverii să se nască adeseori cred că-i târziu să ne căutăm prea devreme să diluăm elixirul zeilor care ne-a unit într-o singură suflare într-un unic destin indestructibil astăzi nu ne mai aparținem suntem polenul în care fluturii își spală picioarele își lustruiesc aripile pentru zbor însetați de speranță eu nu mai exist tu nu mai trăiești ne-am contopit într-o primăvară renăscând în fiecare anotimp dezbrăcați de ninsori și mai puri ca ultima oară Liliana Trif & Ioan Grigoraș
sâmbătă, 31 mai 2025