Autoportret în alb

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină
Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp
Cu iarbă care rugineşte de la prima oră
Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei
Dar domină toate înălţimile posibile la acea oră
În negru şi-n alb abis lângă abis
Un Turn Babel în toate direcţiile
De la mansardă pândesc c-un binoclu în infraroşu
Cum omul coboară din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă
Cerul rămâne iar vacant
La pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală
Brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste îmi găureşte autoportretul
Lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor.

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014