Deschizându-ți pleoapele, zăresc pe retină diminețile netrăite. Printr-un ciob mat, de trăiri cromatice, strălucește speranța... Adună-mi în corola vieții mireasma răsăritului, gravându-i pe fiecare petală apusurile ratate. Să învăț axioma timpului, clipa să moară repetat în fecunda tăcere, pentru a mă naște din nou. Strivesc umbrele – fluturi de noapte, în pumni de lumină.
sâmbătă, 31 mai 2025