Azi te iubesc

capodastrul iubirii îmi strânge poezia
într-o sufocare înaltă.
resimt călcâiul tău
pe fiecare vuiet de suflet,
de parcă nu ţi-aş şti pe de rost
amprentele zeificate din mine.

dorul meu e un joc de origami,
îl joacă toate orele nopţii,
se pliază perfect pe toate respiraţiile tale.
patul mi-e o încleştare de visuri,
unul câte unul îmi cade răpus pe piept,
victime colaterale ale răscrucii noastre.

inima îmi tot bate
sau tu îmi baţi în ea
cu zgomot prizonier de idealuri.
cine mai ştie din ce dorinţă te-am făcut…
am răguşit să mă tot strig
şi să-mi răspundă ecoul tău
în vibraţia coastelor,
de parcă am fost redecorat de tine
cu gust renascentist,
pasiuni neîndurătoare,
şi poeme cu semne de întrebare.

aici nu am nevoie de rimă,
oricum totul rimează cu tine.
mi-am subliniat undeva vocaţia fericirii,
o să o aşez ca pe un exponat
pe treapta întâi a numelui tău.
nu-ţi face griji,
îţi mai rămân încă şase trepte
să te poţi contopi cu luna.

mă tot apăsă o tuse însufleţită
de partajul sentimentelor tale:
“te iubesc, te iubesc, te iubesc”
mă dor edenic plămânii de inspiraţia ta.
anticorpii mei se întrec în amorţire,
câştigă cine te lasă primul
să-mi devii autoimună.

cu fiecare picătură de timp
gândurile mi se restrâng în semilună.
între marginile ei ai loc destul
să îmi împodobeşti somnul
cu poteci nevertebrate
de vise
spre tine.

mai am timp de încă o sentinţă:
eşti de condamnat
pentru orice urmă de zâmbet reflexiv,
pentru că-mi exişti pe orice chip de femeie,
pentru că sfidezi toate legile frumuseţii.

încă puţin
până mi se dizolvă cuvintele,
revin încet la forma iniţială de păcat.
mai păstrez câteva clipiri din delirul veridic:
azi te iubesc
mâine o să mă mint
din nou
că nu.