O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlneşti o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum! Sania coboară clinul de pădure. Fug în urma noastră luminişuri sure Şi-n singurătatea care ne petrece, Peste vârf de arbori, asfinţitul rece Străbătând podoaba crengilor subţiri Luminează-n aer bolţi de trandafiri. Dar amurgul palid a-nceput să scadă. Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă. Se ivesc departe măguri de hotar, Într-un loc se face drum pustiu de car, Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării Pare că sporeşte liniştea-nserării… Drum de vis! E clipa mutei agonii Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii, Când singurătatea umbrele-şi arată Şi departe-n şesuri Ziua alungată Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă, Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă, Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit Peste sâni de gheaţă părul despletit. Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis. Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis… Treci lăsând în urmă, la răspântii mute, Umbre solitare şi necunoscute, Treci ducând o parte din tristeţea lor, Un suspin, o rugă, un zadarnic dor. Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă, Singur cu povara cugetului tău Te cuprind deodată lungi păreri de rău După-o fericire care întârzie, După câte n-au fost, dar puteau să fie, După cele duse pentru totdeauna… Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna Luminează somnul unei lumi din basme, Iar omătul umple noaptea de fantasme. O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlneşti o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum!
sâmbătă, 19 aprilie 2025