Destine mutilate în Africi prea-nrobite, La câpătâi de lumi se sting mov, răstignite, Se scurg şi țipetele lor, se pierd într-o baladă a tot ce-a fost cândva umanitatea-ntreagă. Pădurile şi-aştern cenuşa peste mare, Un pescăruş naiv îi stă pe tron, călare şi se înalță viu spre valurile moarte, gri, nu poate să respire, nu ştie a trăi melasa din adâncuri ce nu se limpezeşte; Apoi în munții de noroi, aripa-şi putrezeşte. Ființe patrupede, secate de instincte, jelesc supremația ultimului dinte de fildeş blestemat, în colțul de poiană. Nici lacrimi nu mai au să plângă. Şi nici blană.. Nimic din jur nu mai aclamă viață... Cand omenirea atârna doar de un fir de ață, Toporul ce-a surpat-o, n-a fost îndurător, I-a retezat Pandora, avar, cotropitor! Acum se stinge Terra, îngenuncheată roagă că de ar fi să-nvie, mireni să nu mai vadă!
miercuri, 16 iulie 2025