Balconul

N-am crezut că un balcon poate  fi atât de viu
Şi că poate mângâia tâmple cu păr argintiu...
Fumul de ţigară, ochii ce privesc afară
Ascund gândurile multe care-ncet coboară
Amintirile din cerul ce mereu a ascultat
Povestiri fără cuvinte din scrumul scuturat!

Dialoguri ne-auzite s-au purtat zi de zi
Între om şi Dumnezeu, încercând a trezi
Gânduri  cu înţelepciune şi-a lăsa în trecut
Zbuciumul din sufletul care-o viaţă a durut!
Balconul este locul unde omul solitar
Cunoaşte împăcarea cu destinul, divin dar!

Atâta armonie între balcon şi omul
Care-a trecut prin nopţi fără a cunoaşte somnul
Te face-a înţelege că sunt locuri anume
Unde îţi afli pacea în trecerea prin lume!