Îți mai aduci aminte de banca albastră? O simplă bancă de lemn scorojit Lăcașul amintirilor noastre De unde lumea ne privea Și noi la rândul nostru privegheam. Suflete inocente ne făceau cu ochiul Și un surâs plăpând ne aruncau. Uneori ne ignorau ca niște fantome, Dar noi tot le iubeam Pentru ca viața ne iubea. Copacii își scuturau timid vechile veșminte: Frunze de aramă desprinse de astrul sfânt Și negre săgeți nu conteneau să răsară Dansând pe albastrul cer dumnezeiesc. Șoapte line ne mângâiau trupurile încă tinere, Înfiorate de câte un gând purtat prin văzduh Și dulci erau ale soarelui sărutări senine Când pe chipul meu si al tău, ele se împleteau tăcut.
sâmbătă, 31 mai 2025