Fulgii firavi se îmbie În cădere de neștire - Sus, pe flori de iasomie Îngerii socot iubire. „Da!” ori „Nu!” și cad petale Printre coamele de vânturi Când în bucle pline-n jale, Când în salturi de avânturi. Unde fulgul singur geme, Unde roiuri vin în cântec: Pare-se pe crizanteme Începură-al lor descântec. Tot mă mir că serafimii Știu de senzualitate Și din înălțimi sublime Trag spre lumea în păcate. Așternând cu „plus” și „minus” Tot pământul pe-ndelete Cum se-mbuluci în sinus Un triunghi adus din spete. Bănuind c-ajunse-n febră Dragostea în stări înalte Scuturai cușma-mi tenebră De suspine dalbe-ncalte. Rog nevasta, din intrare, Să-mi alunge de pe straie Pozitivul țipând tare, „Nu!” oftat pierdut ce-n grai e. Apoi îi șoptesc ca-n taine Ori ceva din neajunsuri: „Știi, eu am adus pe haine De la ger două răspunsuri. Chinuiesc ce-o lume largă, Iar eu n-am avut-o boală Că-mi ești floarea mea întreagă Sinceră c-orice petală!” Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025