O, dă-mi arpa de aramă Şi mi-o pune-n braţul stâng, Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roşeşti – glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune faţa pe-al meu piept, Gâtul tău pe braţu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubeşti, tu? Spune drept! Mă iubeşti! Surâzi şireată Şi îţi pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaşte vreodată Sufletul meu dureros; De ai şti, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopţi de-amor şi rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca să-ţi spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ţi blond, curat; Netezind cu mâna-ţi albă Tâmpla ta – tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă cu salba De pe sânii-ţi, aş vorbi. Şi ţi-aş spune, a mea iubită, Că de mult eu te-am cătat; În cărarea tăinuită, Prin dumbrava înverzită, Ori prin codrii cei de brad, Lângă cântul de izvoare, Printre stâncile de fier Ce străbat norii din cer, Într-a peşterii răcoare, Într-a nopţilor mister. Te vedeam cu a mea minte; Şi acum când te-am găsit Pare-mi că-mi aduc aminte Cum că-n vremi de mai înainte Te-am văzut şi te-am iubit – Să-ţi spun unde… într-o seară Am visat un vis frumos… Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicându-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint şi strălucire, Maica Domnului zâmbea; Iar pe schiţele de scară Îngeri stau treptat… treptat, Cu chip blând şi luminat Şi pe lire sunătoare, Cântau dulce şi curat. La picioarele Mariei Îngenuncheat pe-un nor de-argint, Alb ca lebăda pustiei, Blând ca glasul poeziei, Sta un înger cugetând; Şi-a luat arpa-i de-aur Şi trecând mâna pe ea A-nceput a răsuna Raiul… luncile-i de laur De-un blând Ave Maria. Acel înger!… Faţa pală, Ochiul negru, păr bălai, L-am văzut – o stea regală, O lumină triumfală – Şi de-atunci îl iubesc, vai!… L-am cătat în astă lume Pân-ce viaţa-mi se pierdu, Sufletu-mi se abătu… Ş-atunci te-am văzut: minune! Acel înger ai fost tu. Când ai lăsat cerul, dragă? De ce-n lume ai venit? Ai ştiut că viaţa-ntreagă Trista-mi inimă pribeagă Tot pe tine te-a iubit? Ai ştiut cine te-aşteaptă Şi-ai venit să răsplăteşti Lungi durerile-mi lumeşti, Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă Şi cu ochii tăi cereşti.
