Bătrân, fără de vlagă, îşi încerca norocul Uitase multe reguli şi nu mai ştia jocul, Nu mai ştia de unde pornise-n cursa vieţii, Pe ce îşi irosise toţi anii tinereţii... Nu mai ştia nici unde dorise să ajungă, Căci calea îi fusese nemăsurat de lungă... Ştia doar că nu ştie-n ce parte-o s-o apuce, Căci linia de sosire pe două căi se duce. Simţea că e nevoie să mai recupereze Din vechi greşeli, dar totul părea să nu conteze. Finalul părea tragic, ruleta prea rusească Putea veşnic să moară sau veşnic să trăiască! Să moară veşnic parcă era tot mai probabil: Trecutul fără noimă e irecuperabil; Dar să trăiască veşnic părea a fi minune, Iar cine să o facă el nu-şi mai putea spune... O regulă lugubră nu-i permitea să-oprească Din alergarea sumbră, din goana nebunească, Iar clipa-n care jocul avea să se termine El o avea în minte, căindu-se cu-asprime. Nu, linia de sosire n-o va ghici vreodată: Finalul se produce - asta-i povestea toată! * * * Cum? Gata alergarea? El tot voia să fugă În schimb, îşi făcu cruce şi începu o rugă. N-ar fi putut să spună cum de se-ntâmplă toate: Nicicând nu se rugase - vedea acum că poate! Vedea că-i este bine, deşi se credea rău; Speriat, vedea că lasă în urmă-adâncul hău, Mergând înspre Lumină în ritm ameţitor, Simţind cum îl conduce un înger păzitor Şi-l întrebă în şoaptă cum el, fără credinţă, Vedea că e capabil de-atâta biruinţă. Iar îngerul îi spuse: „Credinţa ai avut-o În ultima clipită, când moartea ai trecut-o!”
sâmbătă, 31 mai 2025