Boarea fragedă de seară Se prelinge din vecie Peste fire de năgară Și prin puf de păpădie. Se amestecă-n tăcere Molcomirea ei stângace În frunzișuri liziere Ostoindu-se în pace. Pe-undeva se mai agață De vreo-nchidere de floare Ori atinsă-i de povața Bulbucirii din izvoare. Mai ridică din înfrângeri Stele prăbușite-n cetini Probozind duioasă-un înger C-ajutorul nu le dete. Glas de pasăre buimacă Își culege din ariniști Luna unde se apleacă Luminând pete de liniști. Mă-nconjoară și pe mine Brațele ei răcoroase Și o văd numai cum vine, Dar nu simt ca să mă lase. Văzu-mi drumul său îl pierde Nedorind din loc să plece Când nu prinde viață verde, Ci luceafărul doar rece. Doar Cuvântul mă dejugă De sfială pentru Cale - Mă preling și eu o rugă În îmbrățișarea moale. Îi spun Vieții ce mă-ntreabă Dacă nu am o nevoie Că nu-s stea căzută-n iarbă Din începerile ploii. Ci m-aplec în dorul serii Ca răchita lângă ape Citind versurile verii Care zic așa aproape. Ele trec fără cuvinte Curg în inimă-mi ca-n mare... Seară dragă și cuminte! Seară fără-asemănare! Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025