Nu mai dași pe la icoane, d-aia te-ai pierdut, Ioane... Singur ți-ai făcut dreptate cu cuțitul pe la spate, de-ai belit la drumul mare, cum trecea, pe fieșcare... Nu-ți șterseseși din făptură cașul încă de la gură Hămeșit cum fuși de foame te-ai crezut haiduc, Ioane. Curvele de tot ce sunt te-au fost legănat în cânt; Tot te-au încălzit cu dor și dulceața vorbelor... Și te-ai potrivit la șoaptă, minte crudă și necoaptă, calea-n codru de-o luași plin de visuri și de cași Dară iarna n-o știui, nici ce-abate vântul șui... ...Treișpe lupi te-au încolțit, foamea de și-au izbăvit și te-au încălzit cu dinții carnea ta și ochii minții, de te duci cu pași desculți legănat în treișpe burți.
sâmbătă, 19 aprilie 2025