Bogatul şi săracul

Frunzuliţă de dudău,
La umbră, la făgădău
Beau săracul şi bogatul.
Beau stăpânul şi argatul.
Iar bogatul se mândrea
Şi-n glas mare poruncea:
„Măi crâşmar,
Măi făgădar!
Adă-mi mie vin de-un ban
Ca să beau cu ist sărman.”
Iar săracul că râdea
Şi din gură poruncea:
„Măi crâşmar,
Măi făgădar!
Adă-mi mie vin de-un zlot
Să-l beau cu bogatul tot!

„Măi sărace, sărăcilă,
De ce vrei să-mi faci în silă?
Nu-ţi pune punga cu mine,
Că n-ai cămaşă pe tine,
Nici nu ai turme de oi,
Nici coşar cu păpuşoi,
Nici car mare-n patru boi
Ca să poţi cinsti cu noi.”
„Mai bogate, bogăţele!
Dacă ai averi de-acele,
Nu-mi scoate ochii cu ele.
Că averile de frunte
Sunt ca un izvor de munte,
Astăzi curge şi îneacă
Şi mâini scade s-apoi seacă!
De ai turme mari de oi,
Ai şi turme de nevoi,
Că pe unde-s turme blânzi
Sunt şi lupi mereu flămânzi.”
„Măi sărace, sărăcilă!
Face mi-aş de tine milă
De n-ai fi tu om pizmaş
Şi la inimă vrăjmaş.”
„Măi bogate, bogăţele!
Nu fi duşman gurii mele,
Că nu-ţi vreau nici rău, nici bine,
N-am ce împărţi cu tine.
Tu ai care cu opt boi,
Ai coşar cu păpuşoi,
Eu, un cal bun de nevoi!
Tu ai bani de vânturat,
Galbeni mulţi de semănat,
Eu am numai un topor
Care mi-e bun frăţior,
Dar ce-aduni tu într-o vară,
Eu adun numai într-o seară,
Că toporul mi-i vrăjit,
Cu tăişul oţelit,
Şi când el se întoarce-n vânt,
Cad bogaţii la pământ.
Măi crâşmar,
Măi făgădar!
Adă-o vadră de Cotnari
Şi de plată n-ai habar,
Că săracul când cinsteşte
Varsă sânge şi plăteşte!”