breloc

puțin sânge rădăcinii să ne hrănească 
uimiți, privim cerul ca o pată rosie 
care se desface în milioane de gânduri 
si ne oprim într-un prezent inexistent 

mâinele mă caută pipăind forme 
admiratorii tot mai puțini mătură parcuri 
într-o neapărată tulburare insist 
să nu mi se fure frunzele vestejite 

noaptea, pe chipul meu transfigurat
citeste poezia tristeții fără îmormântare 
nu vreau o cruce cărată de doi hasini
îmi ajunge să fiu un breloc pentru 

cheile inimii voastre