O,Doamne toamna asta cu cât e mai frumoasă Ca toate celelalte de dinaintea ei, Cu-atât mai multe vise mă prind ca ntr-o mătasă Și doru-mi taie-n suflet păianjen de alei. În șiruri cum cocorii trec nori în caravană, Timidul soare încă aruncă searbăd foc, Copacii plâng căci frunza în ramuri și-o recheamă, Dar ea covor pe poale le-așterne-n crudu-i joc. Căci nu există pictori și nici poeți pe lume, Peneluri sau cuvinte să poată să descrie, Explozia ruginie sau aurul minune, Dantela de pe dealuri ,pastelul din câmpie. “-De marmură ți-e trunchiul,n-ai frunza-nfiorată!” Își gelozește plopul mesteacănul vecin, Pe culmi roșii ca focul dansează toți odată, Și carpenii,și fagii și merii din grădini. Mă-nțeapă plini de ace,molizii și cu brazii, Sunt beți de bucurie că frunza nu și-o pierd. În codru-n loc de păsări se-aud doar huhurezii, Și-s copleșit de gândul că omul nu-i etern...
sâmbătă, 31 mai 2025