Nu mai eşti o floare cum ai fost odată? Nu mai porţi pe spate părul despletit? Dar la mine-n suflet văd că pui să bată Dorul tău năstruşnic, gata-ntinerit. Mâna ta, azi, poartă cicatrici ciudate Plugul neputinţei sufletul ţi-a frânt. Îți aduci aminte, clipe-nmiresmate Cum visai odată s-aduci pe pământ? Nu eşti fericită, te curmă-o durere, Inimă te simte într-un cuib forţat. Pe mine mă arde că stai în tăcere Şi pui fericirea pe un ram uscat. Am să rog o frunză la tine să bată În geamul iubirii chiar la balama. Deschide fereastra şi un vis de fată Va-nflori, frumoaso, în privirea ta. Îţi cere alunul floarea când îşi lasă: Aruncă-n oceane supărarea grea! Inimă duioasă, cheamă-mă la masă Şi-ţi ofer din palmă primăvara mea! Tu să-ntinzi mânuţa; o privighetoare Voi pune din pieptu-mi pentru tine, zău. Sufletu-mi de floare îl îmbrac în soare Şi-l aduc să doarmă la piciorul tău! Dă-mi un semn, frumoaso, vino la portiţă Cu rochiţa albă când florile plâng, Dar să-ţi faci codiţă, ca o ştrengăriţă, Şi s-o laşi să curgă peste sânul stâng. Să iei seama bine când împletești părul: Prima primăvară-i cu norii duioşi. Două flori albastre care-ngână cerul Să legi pe codiță: ochii mei frumoși. Salut fericirea chiar din depărtare Îmi inundă fiinţa într-un ritm nebun. Tu în ghem adună firul de întristare Şi-un salut romantic lasă-mă să-ţi spun: Bună dimineaţa, preafrumoasă floare, Hai, deschide-ţi, tandru, inima un pic Eu la tine-n suflet am picat din soare Şi din patul moale nu mai mă ridic! 28.03.2016
luni, 18 august 2025