Buna Vestire
sâmbătă, 5 iulie 2025
Buna Vestire

Când a fost împlinit timpul, al venirii lui Mesia 
Din cer dela Dumnezeu, un înger a fost trimis
În Nazaret la o fecioară şi-adresândui-se a zis:
,, Plecăciune mare ţie, căci ţi s-a dat har Maria,
Ca să împlineşti cuvântul, cum anunţă profeţia!

De aceea, între femei, tu eşti binecuvântată,
Domnul Sfânt este cu tine, şi aflat-ai îndurare;
Am venit să îţi vestesc, să te bucuri de urare
Că-n a Lui sacră putere vei rămâne-nsărcinată,
Căci aleasă tu ai fost, ca fecioară prea curată!

Şi-ai să naşti un copil Sfânt, cu numele de Isus,
Fiu al Celui Prea Înalt, care pentru-al Său popor
Prin Duhul S-a întrupat, având rol de Salvator -
Pentru un timp anumit, părăsind cerul de sus,
Vestea aceasta-n bucurie, acum ţie ţi-am adus...

Căci din păcat izbăvindu-l va fi-al lui Mântuitor!"
,, Facă-se, după cuvânt!" Maria atunci a spus,
Şi-n inimă-a tresăltat, bucurându-se nespus...
Îngerul s-a-ndepărtat, de la ea, în falnic zbor
Încheindu-şi misiunea: Sol al vieţii,... Vestitor.

Flavius Laurian Duverna