Cerul plângea cu lacrimi de copil Și era toamnă, nu era april. Plutea în aer un parfum de crizanteme, Ce-mi amintea de basmele dulci, din vechime. De vântul ce se furișa printre scaieți Și ridicându-se, spre lună trimitea săgeți Iar norii, ca niște străjeri o ascundeau Și-apoi de dorul ei plângeau, plângeau. Se zgribulea de-atâtea lacrimi și pământul Și, îmbrăcându-se cu şuba de hermină Stătea de vorbă ore-ntregi cu vântul Și-apoi visa la primăvara ce-o să vină.. Prin gândul lui zburau acum albine, fluturi Îi înfloreau în minte, livezile de meri... Însă privind în jur, își spuse singur : "E încă toamnă...da'-i de bun augur !" Prin geamul meu ploua cu amintiri Și-o clipă te-am zărit, parcă-a fost ieri... Bunică dragă, mi-e dor de ochii tăi calzi Când îmi spuneai povești cu zâne și heralzi...
sâmbătă, 31 mai 2025