CA FLOAREA DE CAIS

CA FLOAREA DE CAIS

Sunt trist ca floarea de cais
Când simte c-o sărută vântul,
Şi că se-apropie pământul
Cu nesfârşitul paradis.

Mă doare din adâncuri timpul
Ce nu-l mai am să te iubesc,
Şi ştiu că n-am să te găsesc
Când voi recâştiga Olimpul.

Corăbiile se duc şi vin
Purtându-mi visele spre zări.
În gândul meu se-aud chemări
Spre templul căruia mă-nchin.

Atunci, deodată pocăit,
Îmbrac o rasă monahală
Şi urc pe cea mai ireală
Potecă înspre infinit.

Se pare că aşa mi-e scris,
Să te iubesc necontenit,
Şi te iubesc cum n-am iubit.
Sunt trist ca floarea de cais.