respirații ciobite de umbră ai dreptate fără toiagul lui moise marea respiră agonic în mine țărmul cunoașterii nu mai dă culoare odihnei în absența punctelor cardinale zboruri acide topesc aripa trimit zilnic telegrame fără adresă brațele tale sunt fără contur scufundate în arterele cosmice (chiar de vom face orgii cu supernove) într-o lagună uitată de carne se transformă-n delfin țipătul inimii face salturi spectaculoase înghite stele căzătoare fachir doar pentru tine nimeni nu simte pericolul mortal arde sărutul ce nu mai vine contracție inutilă a luminii sterile cafeaua înecată în zațul de stele spovedește așteptări prea fragile sau de granit în porțelanul zilei șotronul pe respirații orfane e de nejucat licoarea amăruie a vieții dulce otravă ispitește corupe ucide și nemurește ambrozie în doi leșie pentru oase risipite-n pustiuri totul împarte în doi bucuria rotundă a unului perfect juruită să nu strivesc gura luceafărului pot să vâslesc mereu contra curentului mareele trec prin cicatricile mele și eliberează corăbierii sorții cu toiagul în mână aștept iubite marea încuie singurătăți în palma stelară întinsă ție
sâmbătă, 31 mai 2025