M-ai așteptat, pe drumul tău spre munte, privind spre orizontul nesfârșit, iar gândul tău a construit o punte pe care, înspre tine, am venit. Stăteai ca o zeiță, nemișcată, iar ochii tăi, în Soare, scânteiau cu strălucirea razei reflectată de roua de pe flori, și-mi surâdeau. Erai acolo singură, divină, iar eu m-apropiam, îndrăgostit, dorindu-te, dorindu-mi o regină în lumea ce, în minte, am clădit. Ne-am sărutat și am plecat, de mână, pe drumul nostru sinuos, alpin, ce străbătea pădurea cea bătrână și ne-ndrepta spre-un neștiut destin. Curând, cabana de priviri ascunsă a apărut când stelele, clipind, s-au arătat din lumea nepătrunsă a sufletelor ce trăiesc iubind. Iubirea noastră le-a simțit privirea, să ne grăbim puțin, ne-a îndemnat, iar tot ce a urmat e amintirea a tot ce, niciodată, n-am uitat.
sâmbătă, 31 mai 2025