Noaptea prinde caii-n şa, le potcoveşte copitele şi-i lasă să zburde prin câmpie, să pască-n ierburi ne-ncepute. Dimineaţa aleargă-n galop pe drumuri de pulbere şi pietre de-n urma lor sar scântei în ochii la stele. Sunt caii de întuneric zănatici şi iuţi ce sperie iepuri şi păsări, poartă cerul în coame şi-l vântură-n ploi până se netezeşte şi se subţiază ca tăişul coasei pe cremene. Veniţi să vedeţi dimineţile înainte de răsărit, siluetele cailor la orizont de-abia distinşi la culoare şi fără umbre, pasc stele pe dunga unui râu ce abia mai şipoteşte între maluri şi ele se ondulează frumos. Câmpul se acoperă cu trupuri de ţărani răsfiraţi fără picioare, eu privesc fântâna în cumpănă cu ciutura ridicată şi caii roşii la răsărit.
sâmbătă, 31 mai 2025