Călător prin iarnă

Cu vântul rece-n faţă, aprig, 
Şovăi din sat în sat, 
La pas şi prin nămeţi şi-n frig, 
Infinitul alb străbat. 
Mai bine-ar fi,-n jind de trubadur,
Durerea, dorul să-l îndur.

Sunt doar un călător prin iarnă, 
Pribeag, mă port, pribeag... 
Cârciumar, te rog, mai toarnă 
Un vin acru şi dulceag, 
C-am să jelesc altui nenoroc, 
Ce-mi iese-n zările de foc.

Aşa-nfrigurat am hoinărit, 
De-a lungul unui drum, 
Sub al stelelor licărit, 
Prin neaua fulgului postum, 
C-un palton rupt şi c-o desagă 
Şi c-o amintire dragă.

Nu-mi urma urma paşilor în nea, 
Căci nu-ţi va fi uşor 
Să înduri frigul altuia, 
Întoarce-te, te implor! 
Poete, alt drum crează-ţi, tu, 
Căci drumul meu nu-i un atu.

Cuvântu-mi plin de suferinţă, 
Prin slove-adânci, târât, 
A trecut în nefiinţă...
Şi te-aş ruga numai atât: 
Primeşte în a ta cabană 
Un biet călător prin iarnă.