Ți-e dor de-acel albastru care-n noapte, în lumea fascinantă, ireală, cu simțuri noi, puternice și apte, îți colorează visul de vestală. Cu fața către cer, îți cauți drumul spre liniștea atât de mult dorită, iar pleoapele-s perdele pentru fumul din amintiri ce-au ars și te irită. Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare, au ars pe rând, în multe anotimpuri în care ți-ai ascuns iubirea-n mare atunci când arca lui trecea prin timpuri Cu cer senin sau, poate, uragane de care te-ai ferit și-ai stat deoparte, lăsând ca valuri mari și turbioane să-l mâne, singur pe cărări, departe. În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie la o uitare-a vieții fără vină, iar calea ta în viitor să fie, în liniște și pace, spre lumină.
sâmbătă, 31 mai 2025