Tinere care mergi prin iarba schițului meu, mai este mult pân-apune soarele? Vreau să-mi dau sufletul deodata cu șerpii striviți în zori de ciomegele ciobanilor. Nu m-am zvârcolit și eu în pulbere ca ei? Nu m-am sfredelit și eu în soare ca ei? Viața mea a fost tot ce vrei, câteodată fiara, câteodată floare, câteodată clopot-ce se certa cu cerul. Azi tac aici, și golul mormântului îmi sună în urechi ca o talangă de lut. Ațtept în prag răcoarea sfârșitului. Mai este mult? Vino, tinere, ia țărâna în pumn și mi-o presară pe cap în loc de apă și vin. Botează-mă cu pământ. Umbra lumii îmi trece peste inima.
sâmbătă, 19 aprilie 2025