câtă uimire este în aburul ce se ridică din câmpie în dimineţile cu rouă eu cel venit din munte în bejenie în genunchi bolborosind rugăciuni de taină şi ploi şi fum prin vene se înalţă ca un glob de lumină lanuri întregi de maci urcă în morile din vis în morile cu lanţ, în morile de vânt se macină iluzii – visul unu: am semănat în neştire hectare întregi de maci să ne înflorim câtă lumină se tot îngroapă la rădăcina firului de grâu şi urcă ea în spic până se face pâine bobul de aur rotund ce şoaptă aburindă hrană pentru îngeri şi duhul din lumină se răsturnau legile firii de-a valma până se făcea haos şi carnea-mi sângera şi-mi picura a durere şi ţipăt şi-mi picura a moarte şi a nemoarte din câmpii – visul doi: femeia copac cu părul ramuri şi păsări frunze cu ochii fântâni cumpăna fântânii din câmp uitată dreaptă o înălţam arzând în cer ca pe o lumânare e întuneric searbăd şi nici nu ştiam ce mai gândeşte prunul urcat pe deal de spaimă sau luna pripăşită în gard ce îşi caută lumina în plânsul dezmierdat – visul trei: din când în când mai plouă ceară şi mir peste sat Şi ne cădea un soare în flăcări peste ochi pe frunte ne însemna ninsori de păsări arătări fecioare în minijup, ţărani în frac peste iţari uf, de-ai ştii că dorm sub focuri fără de număr oştiri cereşti chiar lângă noi, bărbaţii cei lepădaţi din stele vajnicii soldaţi ai câmpiei, străjerii ei de fier cu zale de porumbi şi încălţaţi cu cer – visul patru: noi respirăm lichid în somn şi luna sângerie se scurge-n pat
sâmbătă, 31 mai 2025