Motto: „«Doamne», I-a zis Petru, «de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine. »” Ioan 13:37 Tainic se-nălța cântarea, Ca în ultimul său zbor Și-ascultând înfiorarea, Sfredelea-n tăcere zarea Muntele Măslinilor. Înnegriți de uscăciune, Norii înveleau pământul Când, cu gândurile bune, Pe-ale neștiinței strune, Petru a luat cuvântul. — Doamne, eu n-am să Te las! Doar mă știi de-atâta vreme – Nu m-am depărtat un pas, Nici n-am ascultat vreun glas Care-alături să mă cheme. — Doamne, sigur că nici noi, Ucenici ai Tăi, ştii bine Nu ne vom uita 'napoi; În triumf sau în război, Vom sta strâns lipiți de Tine. — Eu sunt – „piatră”, Ți-amintești? Zise Petru supărat; Doamne, ce s-a întâmplat, Pentru ce Te chinuiești? Pentru Tine-am să mă bat Și-am să lupt cu toți dușmanii! Iar de-o fi să mă sfârșesc, Ai să știi cât Te iubesc. Uite și la ei, sărmanii Ucenici, cum Te privesc! Se-auzea potop de fiare, Pregătiri pentru izbândă, Pe când firea cea plăpândă Nu știa că-i muritoare Și dușmanul stă la pândă. Picau pleoapele de somn… Mai veghea doar îndurarea Și iubirea, și iertarea, Toate într-un singur Domn, Hotărât să dea salvarea. Mai dormea Adam, strămoșul Care-a condamnat pământul, Liniştit, dormea cocoşul Când a luat Petru cuvântul.