- Mă dor acele lucruri pe care nu le-am spus Minţindu-mă că ochii ţi-au povestit de-ajuns Şi-acum, când eşti departe, mă doare c-am tăcut Lăsând să treacă molcom şi ultimul minut. Mă-ncumet să te caut sub mantia de cer Acolo unde numai Luceafăru-i străjer, Păşesc prin lumi astrale sperând să te-ntâlnesc. Eşti firul ce separă misterul de firesc, Mirajul ce-mi dezleagă în taină orice gând, În nopţi târzii sub pleoape te-nchid şi tremurând Te chem să-mi spui povestea sau doar s-o împlinim, Când timpul scrie pagini, noi doi le răsfoim... - Mi-e dor să prind în palmă cu tine fulgi de stele, Secundele-n clepsidră să nu mai cadă grele Și nopțile-mpreună să le pictăm, albastre, Să nu te-ascunzi, iubito, de mine printre astre, Că voi găsi o cale misterul să-l dezlege, Să împărțim povestea ce-i mai presus de lege Și taina nemuririi, iubirii fără moarte, S-o deslușim pe Venus și s-o trăim pe Marte. Eu știu că ai curajul să alergăm prin veacuri Și să trăim iubirea letală, fără leacuri, Cu stropi de fericire prin multe universuri Să ne-mbătăm, iubito, apoi să scriem versuri. Liliana Trif & Ioan Grigoraș Din volumul Din paradisul aproape pierdut - Editura PIM Iași - 2015
sâmbătă, 31 mai 2025