Când vei veni...

Când vei veni, suflețele, la mine,
să te îmbraci cu liniște și tăcere
și mai cu seamă, inima din tine
s-o lași să bată-n voie, cu sfâșiere.

Am să te-aștept năucit în uimirea
spulberată între distanțe acum;
așa cum m-a îndumnezeit iubirea
din nori și din stele am să te-adun.

Să aduci surâsuri vestite de buze,
ochii tăi să clipească ceva nefiresc:
si daca-s sfios, azi, să nu te-amuze
că în sarutări, eu, am sa te zidesc.

Și am sa tot uit capriciile asedierii,
mereu întârzierile vor fi prelungi;
ai să mă stingi cu sosirea primăverii,
cu liniile tale fine – calde și lungi.