Când voi fi-mbătrânit destul Să nu îmi mai doresc să mor O să mă sui într-un pătul Cu miros bun, adormitor De grâu încins sub bolți de stuh, De floarea-soarelui uscată, De praf bătrân și de văzduh Pe care-l știu de altădată; O să mă-ntind printre grămezi Fără dorințe, fără gând Și nici măcar n-o să visez Perechi de vorbe-alunecând; În dulcele coșciug de boabe Voi sta zâmbind cu ochii-nchiși, O să îmi joace pe pleoape O rază din acoperiș; Uimită fără de pricină Din când în când o să adorm, Mă va trezi câte-o albină Cu bâzâitul ei enorm, Curând miresmele vecine Mă vor topi în sinea lor, Voi fi bătrână, va fi bine Și nu-mi voi mai dori să mor.
sâmbătă, 19 aprilie 2025