Cândva, în decembrie

- Privind pe geam admir cum urcă fumul
Pe coşul ce surâde sub zăpadă
Şi mă gândesc c-o lună, două, drumul
Ce duce către tine-i o şaradă

Greu de pătruns, cu semne de-ntrebare,
Dar poate moşul o să-mi lase renul,
Cu sania să vin spre înserare
Să te colind accentuând refrenul.

Tu să m-aştepţi cu vin şi scorţişoară,
Cu bradu’-mpodobit de sărbătoare
Şi-atunci zăpada care ne-nconjoară
Ţi-o voi aşterne toată la picioare.

- Decembrie-şi aşterne nostalgia
Şi ninge-n amintiri cu indecenţă,
Frământ la gura sobei agonia
De-a nu te ştii aici. Înc-o absenţă

Notez în cartea paginilor albe,
Că-s fericită nu mai pot pretinde...
Departe-aud un glas „florile dalbe”,
A coborât un înger să-mi colinde?

Dar uşa se dă-n lături şi ninsoarea
Dă buzna-n tindă. Tu, pe-al casei prag,
Mi-aduci în viaţă binecuvântarea.
De când te-aştept, de-ai şti, omule drag!

Ioan Grigoraș &amp; Liliana Trif