(Adaptare după sonetul 65 de William Shakespeare) Nici bronzul, nici granitul, nici apele măreţe Nu va putea să-'nfrunte, al morţii ochi deschis. Ea, care-i mai fragilă ca floarea de cais Cum va putea să scape-n sublima-i frumuseţe? O, gânduri – frumuseţea, curând se prăbuşeşte- Cad munţii cei cuternici, cu fruntea-i în ruină. Cad oamenii puternici, ce fi-vor doar rugină. Ne revoltăm... tristeţea... oare, cine-o stârpeşte? Da, n-o s-o poată nimeni ci, doar cântarea mea. Ea, peste vremi se-'nalţă – se-'naltă tot mai sus. Şi va rămâne-n versuri o strălucită stea: O strălucită zare, cu faţa spre apus- O mândră Românie, ce o shimbare vrea. Dar şi a mea cântare, în care-am fost şi nu-s.
sâmbătă, 31 mai 2025