CÂNTEC DE LUNĂ

Din ciclul '' versuri pentru Preafrumoasa Doamnă...''

Cântec de lună

Nu mai vrea să-mi fie lira-nmugurită
Când la uşa-i iarna gata de prăpăd.
Plânge printre nouri luna hărţuită
Şi mă doare gândul că n-o mai revăd.

Noaptea se trezeşte ziua în amiază
Şi tristeţea-mbracă hainele târzii.
Plânge trandafirul şi uşor din vază
Cad pe noptieră lacrimi sângerii.

Firea mi se scaldă în lacul tăcerii,
Norii de speranţe se ciocnesc pe sus.
Luna mea frumoasă, au visat cireşii
Că la tine-n plete florile şi-au pus.

Stiu că nu suporţi nedreptăţi rebele
Şi spre tine-o piatră ochiul şi-a lansat,
Dar acum, smerito, inima iti cere:
Alungă tristeţea ce te-a-ngenunchiat.

Linistea-nverzirii simte iar chemarea
Unui cânt în şoaptă peste liliac,
Ochii mei tomnatici, de laşi supărarea,
Vreau să ţi-i ofere nuferii din lac.

Lasă-ţi peste crânguri aurora dragă
Iarăşi să-nverzească lira lui Orfeu.
Am să-ţi pun o doină, plasture pe plagă,
Şi închid şi rana… sufletului meu.

10.10.2015