Vino, scumpă, de priveşte Dorul tău cum mă munceşte. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru seara-n casă, Ci din aşternut mă scoală, Ca pe-un pătimaş de boală, Şi mă face de alerg Neştiind pe unde merg. Când în zori de dimineaţă, Mă visez cu tine-n braţe, Când te strâng să nu te pierd Şi te chem şi te dezmierd. Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deşteptat, Suspinând şi ameţit, Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier. Căci rănit sunt de amor, De nici trăiesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe cale, Zăresc chipul dumitale: O icoană zugrăvită Cu mulţi nuri închipuită.
