Eu mi-am făcut un cântec Stând singură-n iatac Eu mi-am făcut un cântec, Şi n-aş fi vrut să-l fac. Dar fusul e de vină Că se-nvârtea mereu, Şi ce-mi cânta înainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-aşa nevrând; De-aş face orice-aş face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Şi-l cânt mergând pe drum Şi nu pricep ce-i asta, Şi nu ştiu, biata, cum? Adese stând la cină Simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrimi Şi trebuie să ies Afară-n vânt, afară, Că-mi arde capul tot, Şi-ngrop în palme capul Şi-mi cânt amarul tot. Am stat la roata morii, Şi roata umblă des, Şi roata morii cântă Cuvinte cu-nţeles. Ea cântă înainte; Cânt şi eu după ea Moraru-şi face cruce Privind în urma mea. Şi-am mers pe malul apei, În valuri să-mi îngrop Şi cântecul, şi-amarul Dar a-nceput un plop Să cânte, şi toţi plopii Cântau duios în vânt, Şi m-am trezit deodată Că plâng şi eu şi cânt! Şi-am mers pe lunci, dar jalnic, D-a lungul peste lunci, Cum plâng şi cântă toate! Şi-n crâng m-am dus atunci Nu-i loc mai bun pe lume De plâns decât în crâng! Ah, toate plâng, şi satul Se miră că eu plâng! Dar fusul e de vină, Că se-nvârtea mereu, Şi el cânta un cântec, Şi-l ştiu de-atunci şi eu! Şi-ncet ce trece viaţa Când n-ai nici un noroc Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! De-ar sta pe loc mai bine! Ori loc eu să-mi găsesc Să pot să plâng cu hohot Nici asta nu-ndrăznesc! Că mama mă tot ceartă Şi tata-i supărat, Şi-n ochii mei se uită Toţi oamenii din sat. Ah, seara, numai seara, Mă simt la largul meu, Că-ngrop în perne capul Şi, până-n zori mereu, Tot plâng ca o nebună Şi perna-n braţe o strâng, Şi plâng, că nu mă vede Măicuţa-mea că plâng.
sâmbătă, 19 aprilie 2025