Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nţeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secole un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul îngheţat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieţii-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aş cruce pe-un mormânt! Care-i scopul vieţii mele, De ce gându-mi e proroc, De ce ştiu ce-i scris în stele, Când în van lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gânditoare, Parca arz-a vieţii-mi tort, Căci prin neguri mormântare Voi să văd faţa-mi de mort. Doar atunci când prin lumine M-oi sui la Dumnezeu, Veţi gândi şi voi la mine Cum am fost în lume eu.
