Apăsarea buzelor pe clapele pianului, Curg triste notele zilelor anului... Monotone, prelungi, mocnesc Același cânt milenar și ceresc. În cercul liniștii aleargă sufletul Când singurătatea icnește urletul În același spațiu strâmt și rece Al indiferenței care ne petrece... Mimează buzele un cântec schilod, Clapele se dezic de el precum Irod... Căci singurătatea și-a găsit perechea: Domnul și-a aplecat spre Pământ urechea!