Multe necazuri adunat-a Tăria vremurilor sure Și plânge fără de oprire jelind prin anticele turle, Îneacă frunze-nsângerate de biciul vântului tubat, Cântă prohodul unui soare ce s-a lăsat a fi uitat... E sfâșiată pe-ndelete cu vechi săgeți înveninate Și în zadar se peticeste cu stele mici și răsfirate Din constelații efemere ce-s rătăcite-n Univers; Lacrimi îi curg necontenit în ritmul mut al unui vers... Își caută răgaz în Luna ce-ar răsări măcar o clipă, Dar o-mpresoară norii aprigi - lumina nu-i pentru risipă - Și o alungă fără milă în lumea viselor de noapte Și-n poezii cu iz romantic unde răzbate printre șoapte... Se resemnează de nevoie, își stoarce mantia prea udă, Căci n-are formă de scăpare din Toamna slută și zăludă; Își poartă crucea pân' la capăt Tăria lumilor albastre, Ascunde-n nori, cu măiestrie, lumina stelelor sihastre...
sâmbătă, 31 mai 2025