Capricioasă ca o primăvară
sâmbătă, 31 mai 2025
- Privesc pe geam și totul mi se pare
Că nu mai are niciun sens, să știi,
Că-i soare, ploaie și apoi ninsoare
Cireșii albii de mai au nostalgii

Din vremuri când roșeau timid în stradă
La fetele trecând în minijup,
Dar astăzi văd că-s oameni de zăpadă,
Albinele nici n-au ieșit din stup.

Eu mă gândesc că poate ești de vină
Și primăvara e la fel, un pic
Capricioasă, ca și tine, fină,
Numai spre seară-mi dă câte-un pupic.

- De semăn vânt, culeg apoi furtună,
Melancolii pe inimă se-aștern,
Cât mi-aș dori să facem împreună
Pelerinajul ăsta, prin infern.

Nu știi cât îmi lipsești, cum depăn timpul
Pe ghemele speranței și te-aștept,
Capricioasă ca și anotimpul
Din care vin. Dar totuși, nu e drept

S-arunci asupra mea întreagă vina,
Ai dreptul să mă cerți... De-ai fi aici
Ți-aș umezi cu lacrimi rădăcina,
Că fericirea-i dulce-n doze mici.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif