Căprioara

Cât de ferită, gingaşă făptură,
Parcă din adiere moale-nfiripată
Răsari din roua dimineţii câteodată
Şi te topeşti discret în umbră...căprioară.

Parc-ai purta în tine toată teama
Cea, ancestral, de tot ce-i viu purtată,
Delicateţea parcă ai purta-o toată
În paşi tăi... când treci, cărarea nu-şi dă seama.

Te-ndrepţi timid spre ochiul de poiană
Unde-au crescut sub blânda Lună muguri
De dulce floare albă pe verzi ruguri
De mure, să te ospătezi în taină.	

Te duci apoi tăcută la izvoare
Doar de jivine din păduri ştiute
Şi când te-adăpi, pui păsări să asculte
În locul tău la sunete bizare.

Dispari în sânul codrului ca ceaţa
Ce-n razele de soare se destramă.
Te-ascunzi, în lăstariş şi-n văl de teamă
Acoperită, te găseşte dimineaţa.

De zi ferită, gingaşă făptură,
Parcă dintr-o mătase arămie-nfiripată
Răsari din umba nopţii câteodată
Şi te topeşti în dimineaţă...căprioară.