zilele sunt la fel albe negre cu monoclu gri ceasul mormăie monoton aceleași cuvinte la nesfârșit tic-tac m-am săturat să tac de ploaie de caniculă de mersul pe jos duminicile în frac de pinguin sunt toate la fel vreau să mă ridic pe degete ca o balerină să-ncerc să-ți ating puful fără să te transform în păpădie cât de mult te visez știu de obicei îngerii nu zboară atât de jos să-i pot atinge cu buzele gândului meu dar te vreau astăzi poate ar trebui să mor să renasc în tine mai viu decât am trăit vreodată poate doar aș săruta moartea fără s-o îmbrățișez cred că se poate deși în natură specimenele cele mai frumoase sunt și cele mai letale îmbrățișează-mă să nu ratez eternitatea *** diagnostice fără substrat îşi trec tăvălugul neliniştii peste prezentul căruia nu ştiu dacă-i aparţin erori pe care nimeni nu mi le tălmăceşte se aliniază planete stranii prevestind inevitabilul dar eu am învăţat să râd îngerul meu râsul sfidează hotarul existenţei al cărui început şi sfârşit eşti ziua de mâine nu mi-o închipui clipa aceasta e tot ce am multicoloră ca viaţa însăşi mă voi întoarce în ţara de unde vin într-o zi a făgăduinţei dar niciodată fără tine acum nu mă întrerupe negociez tratatul nostru de veşnicie şi stabilesc destinaţii ioan grigoraș & liliana trif
sâmbătă, 31 mai 2025