Castelul din Carpaţi

- Ascuns în umbra munţilor bătrâni,
Prin crestele cu dinţi tăioşi de gheaţă,
Copaci înalţi ce-n soare se răsfaţă,
Castelul râde brazilor păgâni.

La o fereastră rece, fumurie
Printre crenelurile vechi de piatră
Şi câini bătrâni, care spre lună latră,
Veghează în genunchi o poezie.

Ar dărui surâsul dulce-amar
Poetului ce în eternitate
Va caligrafia cu nestemate
Povestea lor pe-o frunză de stejar.

- Ninsorile abundă şi aici
Arareori potecile-s călcate,
Povestea a rămas pe jumătate
Scrisă pe coli de-argint cu slove mici.

Hrisoave prăfuite răsfoiesc
Descoperind legendele apuse,
Frânturi de anotimpuri suprapuse
Cu zile scurte. Noaptea, nefiresc,

Las lângă geam un sfeşnic în speranţa
Că vei găsi lumina şi-o să-nalţi
Acolo, la Castelul din Carpaţi,
O punte ce-o să-nvingă ignoranţa.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif