Catedralǎ

Măi, Ţuţea, bată-te norocul!
Mi-ai spus că timpul iute trece,
Să nu mă joc mereu cu focul
În care pulberea petrece.

Încerc să umplu orice clipă
Cu fel de fel de munci utile,
Ca să n-aud cum hăul ţipă,
În fiinţa mea, cu voci copile.

Petale roz, pe albe pietre,
Se-mperechează în văzul meu,
De ce se-ntâmplă asta, Petre!
Şi care e scopul, spune-mi, zău!

Hai, nu ştii nici tu, nu ştiu nici eu,
De ce sărutǎm o petală,
Poate cǎ aşa vrea Dumnezeu
Sǎ vedem floarea catedralǎ.