Către Dumnezeu

Grăisc în mine cuvintele tăcerii asurzitoare.
Cuvintele eternei treceri şi prefaceri a lumii.

Betesugul trupului, l-am strâns în suflet,
L-am prins de inima mea trecătoare.
De oasele mele, de ADN-eul meu.
În firea-mi rătăcitoare.

Ce timpuri aş putea preface în sân,
Pentru a-mi regăsi pacea mea,
PACEA TA,  resimţită cândva,
Aievea ? Învaţă-mă, Bunul meu Stăpân !

Nu cer nepăsare, cer doar puţină tihnă.
Scara din vis, nu-mi mai este îngăduit să o urc,
Ci doar s-o cobor,
Într-o  mincinoasă  şi dulce cădere.

Puţină refacere, din lunga  prefacere, CER.
Să nu omor speranţa ridicării la Cer.
E ultima mea dorinţă Divină,
Iertată să-mi fie îndrăzneala  şi neputinţa creştină. 

Eternul copil, plânge în mine.
L-am ucis odată cu zisa  mea  ridicare,
In mincinoasa şi dulcea cădere.
ÎŢI  cer, să-i  ştergi lacrima,  
Să mă ierte că i-am luat pacea şi taina.

Doamne, Dă-I sufletului meu suflet!