Tu Veronică, pană de înger, Ce-n ochi îmi erai, lumină și dor, Privește nebunul, privește cum mor Și-n jur prieteni, îmi cântă prohodul Femeie privește, un om te-a iubit Și-n condei, ți-a dăruit nemurirea, Când soldații îți sorbeau iubirea, Oare unde, femeie, eu am greșit? Mercurul mă minte, creându-mi confuzii, Iar zilele trec ca bătrânii pe drum, Puterea mă lasă, să scriu sau să spun, Că iubirea de tine, mi-a fost doar iluzii. Mă sting, mă duc, mă așteaptă și cerul, Criminalii mă laudă, apoi mă îngroapă, Petrecându-mă lăcrimând până la groapă, Mărturisește iubito, ai lăcrimat? Versurile-mi udă, cu lacrimi, domnițe Dar ce rost mai are, acum să le știu, Eu te-am iubit cât am fost viu, În somn te iubesc, dincolo de moarte!
sâmbătă, 31 mai 2025