Puţină glosă bardul ne toarnă în urechi, Să nu irosim clipe doar numărându-le, Ci să trăim mai bine ca suflete perechi, Cu o speranţă vie încununându-le. Povara existenţei, durǎ bunăoară, Să nu o tulburăm cu visele bogate, Că timpul nu ne iartă, iute ne coboară La rangul de ulcică pentru posteritate. Zadarnicǎ-nşelare, cǎutând cauze În ceea ce ar fi în lucruri ca atare, În acţiunea goalǎ cu rare pauze Şi sfinţi preacuvioşi rǎmaşi în calendare. Mai bine sǎ cultivǎm dulcea libertate Pe care Cel de Sus ne-a dat-o cu iubire, Că, pentru noi, e sigur, doar el e cetate În care ne rugăm la ceas de cumpǎnire.