Andreea, cred că mi-am fracturat Niște oase de suflet. Nu știu să-ți spun Ce fel de oase sunt astea Sau de unde a apărut ruptura (cea dintâi, a doua, a șaptea) Dar știu c-am încercat pe-orbecăite Să le pun la loc cu Superlove, Un fel de super glue pentru apatici Așa ca mine. N-a mers, Andreea. A înghețat până și cel mai scump lipici Și cum pe umerii sufletului Se bălăngăneau încă amintiri Impactul la gât a fost iminent. Un vălmășag pe cinste, Lovitura. Mi-a desfundat pentru o secundă Până și sinusurile înfundate De la atâta minciună. Din păcate, acesta a fost unicul reviriment. M-am pomenit după aceea Cu mai multe sfărâmături, zdrobituri și zgârciuri decât văzusem vreodată (Impresionantă dezordine) Ba chiar cu un cartilaj sleit sau două Pe care nici măcar nu știam că le am. Toată această mizerie Atâta moloz sufletesc de îndurat Și niciun sistem de reciclare pe măsură. Dezamăgit de lipsa de modernitate M-am gândit să-mi pricinuiesc singur O apoplexie cerebrală Dar nu pot să confirm că aș fi mai mort decât deja sunt Iar riscul de a fi prea viu mă înspăimântă. Pe moment, o să încerc să mătur (manual, că de, modernizarea întârzie) Vreun hârbușor ori vreun gând de os Ori poate doar praful de pe gândul de os Și să sper că alifia bunicii va ușura viitorul scrâșnet, Pregătind o alunecare mai bună Pentru sufletele oaselor ce vin.
sâmbătă, 31 mai 2025