Se jefuiesc stele pe cer Ca-ntr-o ţiganiadă falsă Şi din ciocanul meu de ger Cioplesc icoana ta întoarsă. Au adormit lalele negre Pe o scriptură fără zei Şi un diavol stă de veghe La întâlniri cu farisei. Păcatul meu, întins pe toți, Mă arde ca o moarte vie; În tine sunt şi-ai să mă scoţi Şi-apoi să mă redai tot mie! Mi-e teamă că dintr-o aripă O să ajung subit ateu, Căci clipa nu mai este clipă Cu mine şi cu Dumnezeu. Mă-nclină univers marin Pe o clepsidră de granit, Mă-nclină univers alpin Pe munţi cu piscuri de-afanit, Ce se topesc în lava grea A corpurilor mamifere, Iar pleoapa lumii – pleoapa mea, Sărută două emisfere, Dar mă ascund ȋntr-un cocon, Pentru o primăvară nouă, Şi-mi pun şi ploile palton, Să-mi fie, poate, mâine rouă. Şi când te lași, să mă striveşti Până ating ce-i sub pământ, Căci doar acolo mai trăieşti Şi-acolo mori ȋntr-un cuvânt! Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi! Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume! Şi doar în mine să te-ncrezi, Acum când sunt singur pe lume... 23 noiembrie 2016, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025