Ce să-ţi mai cer?
sâmbătă, 31 mai 2025
Ce să-ţi mai cer iubit Părinte?
Când lacrima cade fierbinte
Pe drumul vieţii către cer,
Când tot în lume-i efemer...
În valuri care vin şi pier
Tu-mi dăruieşti puteri în dar,
Iar biruinţa din Calvar
Promis-a fost in Legământ
Prin Duhul Sfânt şi-Al Tău, Cuvânt..

Ce să-ţi mai cer iubit, Isus?
Cuvântul Tău îmi e de-ajuns,
Mă poartă-n părtaşii divine,
Acolo sunt doar eu cu Tine,
Te văd în marea Ta, splendoare,
Te-aud când îmi şopteşti.."Răbdare,
Tu să-ţi duci crucea-n lepădare,
Căci voi veni pe nori ca Mire
Şi îţi voi da o răsplătire!"

Ce să-ţi mai cer Isuse, drag?
Te-aştept în al Iubirii, prag,
Să-ţi văd din nou chipul divin,
Să-mi spui şi azi..."Eu am să vin!"
Să-mi spui din nou că mă iubeşti
Să-ţi simt puterea când vorbeşti,
Că-n locul cuielor străpunse,
Au răsărit albi crini, Isuse,
Ce-au inflorit si-n viata mea...

Ce să-ţi mai cer iubite, Tată?
Când Slava Ta cea minunată,
Eu am văzut-o... şi am plâns!
De dorul Tău, Iubit Isus..
Doar crinii de pe crucea Ta
Să-i port în inimă, aş vrea,
Şi să rămâi în viaţa mea...

Ce să-ţi mai cer? Când eşti al meu,
Şi Tu eşti totul.. Dumnezeu!